EURO 200

Programul „Euro 200” pentru acordarea unui ajutor financiar elevilor şi studenţilor în vederea achiziţionării de calculatoare se desfășoară şi în anul în curs.

 

Termenul-limită pentru depunerea cererilor este

17 aprilie 2020, inclusiv.

 

Beneficiarii acestui program sunt elevii/studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat, în vârstă de până la 26 de ani, care provin din familii cu un venit brut lunar de maximum 250 lei/membru de familie.

Ajutorul financiar reprezintă echivalentul în lei a 200 de euro pentru un computer, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a lunii precedente, fără a depăşi valoarea computerului achiziţionat. Ajutorul se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

Configuraţia minimă recomandată a calculatoarelor pentru achiziţionarea cărora se acordă sprijinul financiar este următoarea: procesor 2 Ghz, 1 GB RAM si 250 GB hard-disk şi software de bază licenţiat, incluzând un sistem de operare şi un program antivirus.

Stabilirea numărului de beneficiari se realizează în ordinea crescătoare a venitului brut lunar pe membru de familie, în raport cu bugetul alocat de Ministerul Educaţiei Naționale pentru derularea „Euro 200” în anul 2020 (aproximativ 12 milioane lei).

Afișarea pe site-ul euro200.edu.ro a beneficiarilor este prevăzută pentru data de 30 de mai. În perioada 31 mai – 20 iunie se depun și se evaluează contestațiile, iar data de 4 iulie este termenul-limită pentru afișarea listei finale (aprobată prin ordin de ministru) pe pagina web menționată anterior.

Eliberarea bonurilor valorice către beneficiari se face în perioada 22 iulie – 9 august, la nivelul unităților de învățământ/universităților, iar utilizarea acestor bonuri, la orice furnizor de profil, în intervalul 24 iulie – 10 octombrie 2020.

 Adresă depunere cereri Euro 200 ISJ ISMB

Clarificări Euro 200

Hotărâre 225 2020(1)

Acte necesare dosar EURO 200 de achiziționare a unui calculator

model cerere

EURO 200

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *